Brexit – Acord istoric

brexit2-io
0

Brexit – Acord istoric
Marea Britanie şi UE au ajuns vineri la un acord istoric cu privire la termenii Brexit, care asigură drepturi speciale pentru patru milioane de cetăţeni de pe teritoriul britanic şi plata a 40-60 miliarde de euro, înţelegerea greu negociată de cele două părţi deschizând calea pentru discuţiile legate de comerţ de la începutul anului viitor, scrie Financial Times.

Premierul britanic Theresa May şi preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker s-au întâlnit vineri dimineaţă la Bruxelles pentru a semna un raport de 15 pagini care va permite negociatorilor UE să recomande lansarea celei de-a doua faze a discuţiilor privind relaţiile post-Brexit.

Deşi raportul semnat vineri nu conţine cifre, în timpul discuţiilor Marea Britanie a estimat costuri nete de 40-45 miliarde euro, în timp ce UE a prognozat o sumă de 55 miliarde euro. Dacă se adaugă şi alte datorii, precum împrumuturile acordate Ucrainei, suma totală ajunge la 55,5-65,5 miliarde euro.
Premierul britanic a început negocierile susţinând că Marea Britanie nu are nicio obligaţie legală să plătească vreo notă de plată pentru Brexit.

Acordul vine la o săptămână după drama creată la Bruxelles şi Westminster legată de graniţa cu Irlanda de Nord. Înţelegerea pare să păstreze regimul reglementărilor din Irlandei de Nord în linie cu legea europeană, spunând că în absenţa unor soluţii unui regim comercial post-Brexit, va păstra economia insulară deja existentă, inclusiv păstrarea regulilor UE legate de piaţa comună.

WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com